Secretarul de stat pentru afaceri europene Daniela Gîtman i-a primit vineri, 8 martie 2024, pe deputații Gunther Krichbaum și Tilman Kuban din Parlamentul federal german (Bundestag), aflați în vizită la București.
Întrevederea a prilejuit discutarea oportunităților de consolidare a relației bilaterale la nivel politico-diplomatic, economic și sectorial și, respectiv, avansarea coordonării pe dosarele europene de actualitate, cu atât mai importantă în contextul actual marcat de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și de consecințele sale.
Secretarul de stat Daniela Gîtman a exprimat interesul pentru continuarea cooperării economice robuste dintre România și Germania și pentru extinderea investițiilor germane în România în domenii de interes comun.
Având în vedere legătura puternică pe care comunitatea românească din Germania și comunitatea etnicilor germani din România o creează în relațiile dintre cele două state, oficialul MAE a apreciat cooperarea excelentă în domeniul educației și a subliniat importanța continuării și extinderii sprijinului federal german acordat învățământului în limba germană din România.
Totodată, discuțiile au relevat sprijinul ambelor părți pentru procesul de extindere a Uniunii Europene, atât în ceea ce privește candidații estici, cât și statele din Balcanii de Vest. Secretarul de stat român a subliniat importanța menținerii unității și solidarității europene pentru asigurarea rezilienței Uniunii, în condițiile provocărilor cu care aceasta se confruntă în prezent. A evidențiat necesitatea acordării de ajutor neîntrerupt Ucrainei, precum și a sprijinirii Republicii Moldova în privința avansării procesului de aderare la UE și a reformelor necesare, subliniind relevanța continuării unei asistențe solide din partea Germaniei și, în general, a partenerilor internaționali.