COD GALBEN

Interval de valabilitate: 10 iunie, ora 10 – 10 iunie, ora 23

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 55…65 km/h), vijelii, căderi de grindină și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

       Notă: Astfel de fenomene vor fi spre seară și în prima parte a nopții, local, în sudul Olteniei, în sudul și estul Munteniei, precum și în sudul Moldovei.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 10 iunie, ora 15 – 10 iunie, ora 23

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată

Zone afectate: conform textului și hărții

         În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și jumătatea de nord a Moldovei, precum și în Carpații Occidentali, vestul Carpaților Meridionali și nordul Carpaților Orientali vor fi perioade cu vijelii puternice, cu viteze la rafală de 70…90 km/h, grindină de medii și posibil mari dimensiuni, averse torențiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și izolat peste 50 l/mp.