În perioada 31 mai – 6 iunie 2024, Poliția Română a continuat acțiunile pe linia siguranței școlare în unitățile de învățământ preuniversitar. Acțiunile în sistem integrat vor continua pe tot parcursul anului școlar.
VIDEO – https://youtube.com/shorts/pAtCXBD6kJ4
Pentru organizarea și coordonarea activităților desfășurate de structurile cu atribuții și responsabilități în creșterea gradului de siguranță școlară, în anul școlar 2023-2024, au fost derulate activitățile circumscrise consolidării climatului de siguranță în mediul preuniversitar, în conformitate cu prevederile Planului Național Cadru de Acțiune pentru siguranța școlară.
În perioada 31 mai – 6 iunie 2024, pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și cadrelor didactice, la nivelul structurilor Poliției Române, peste 7.300 de polițiști au acționat în dispozitivele de menținere a ordinii și siguranței publice, prin includerea unităților de învățământ preuniversitar în itinerariile de patrulare, în special pe timpul venirii și plecării, la și de la cursuri, a elevilor.
Au fost angrenați 5.406 polițiști în activități de menținere a ordinii și siguranței publice în zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar.
Totodată, pentru fluidizarea traficului rutier, în zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar, au acționat 956 de polițiști.
În această perioadă, s-a asigurat intervenția la 62 de evenimente sesizate în incinta sau zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar, 24 fiind sesizate de cetățeni prin S.N.U.A.U. – 112.
De asemenea, au fost organizate 262 de acțiuni pe linia siguranței în școli, fiind derulate 1.939 de activități de prevenire și de informare, în cadrul a 1.021 de unități de învățământ preuniversitar, la care au participat 62.236 de beneficiari.
Dintre acestea, la 762 de ore de curs au fost abordate tematici pentru prevenirea infracțiunilor comise cu violență, având ca scop creșterea gradului de conștientizare a efectelor negative ale fenomenului de tip bullying și a celui de violență școlară.
Totodată, pentru conștientizarea riscurilor, vulnerabilităților și consecințelor în ceea ce privește consumul și traficul ilicit de droguri/substanțe interzise, au fost derulate 304 activități, precum și 323 de activități pentru instruirea personalului de pază cu privire la modul de intervenție în diferite situații.
De asemenea, au fost controlate 721 de unități de învățământ preuniversitar pentru verificarea modului de asigurare cu pază, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 301/2012 privind normele metodologice de aplicare ale Legii nr. 333/2003 pentru paza bunurilor, valorilor, obiectelor și protecția persoanelor.
În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale și adresate 34 de informări și solicitări autorităților și instituțiilor publice cu atribuții specifice privind siguranța în unitățile de învățământ.
În cadrul planului, au participat 502 polițiști la întâlnirile Grupului de acțiune constituit la nivelul unităților de învățământ preuniversitar pentru facilitarea comunicării în vederea adaptării măsurilor necesare pentru creșterea gradului de siguranță în mediul școlar.
Totodată, au fost efectuate verificări ale unităților de alimentație publică situate în zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar, în urma cărora au fost adresate 7 informări către instituțiile cu atribuții specifice pentru remedierea neregulilor constatate.
Au fost organizate și desfășurate 319 activități pentru verificarea respectării normelor privind circulația pe drumurile publice de către pietoni și conducătorii autovehiculelor în zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar, precum și pentru verificarea conducătorilor auto care asigură transportul școlar.
În cadrul activităților derulate, au fost verificați 1.498 de conducători auto, dintre care 319 care asigură transportul școlar, fiind aplicate 304 sancțiuni contravenționale.
Pentru celebrarea Zilei Internaționale pentru Nonviolență în Școală, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General al Poliției Române, și Ministerului Educației, a fost demarată Campania pentru conștientizarea consecințelor asociate faptelor de violență școlară în unitățile de învățământ preuniversitar – ,,Tu știi ce consecințe pot avea faptele tale? Fii informat, alege inspirat!”.
Campania se derulează la nivel național, atât în mediul urban, cât și în mediul rural, în perioada ianuarie – iunie 2024, conform Calendarului anului școlar pe module, pentru anul 2023-2024, și are ca scop informarea elevilor cu privire la noțiuni din domeniul juridic, dar și a părinților pentru identificarea comportamentelor de risc și a situațiilor vulnerabile la care pot fi expuși elevii în vederea reducerii victimizării.
Pentru identificarea și implementarea celor mai bune soluții, necesare asigurării unui climat optim pentru elevi și cadrele didactice în unitățile de învățământ preuniversitar, în scopul creșterii gradului de siguranță în mediul școlar, polițiștii vor continua derularea acțiunilor și activităților specifice pe tot parcursul anului școlar 2023 – 2024.