Între 7 și 9 iunie 2024, tineri talentați din toată țara au luat parte la un eveniment educațional de mare interes și anume cea de-a XVI-a ediție a concursului de creativitate SPEAK OUT – faza națională- la Timișoara. Concursul, structurat pe două secțiuni: cea de monolog dramatic și povestiri scurte în limba engleză, reprezintă o competiție aparte deoarece presupune atât cunoașterea diferitelor nuanțe ale limbii engleze, cât și un grad înalt de originalitate, pasiune pentru literatură și spirit creativ. În acest an, principalul organizator al competiției, E.D.A.R. (Educational Drama Association in Romania) a avut drept parteneri Inspectoratul Județului Timiș, Colegiul Național Bănățean, Teatrul de Tineret „Merlin” și Centrul pentru Educație Incluzivă „Paul Neveanu”.
Jurizarea concurenților a fost efectuată în mod obiectiv de către două comisii diferite, pentru gimnaziu, respectiv liceu, pe o serie de criterii de originalitate, relevanță și coerență, stil etc. Buna desfășurare a competiției a fost asigurată de către doamna profesoară Victoria Șerban, profesor de limba engleză la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Sibiu și supervizor E.D.A.R.
În cadrul acestui concurs, Sibiul a fost reprezentat de un grup de patru elevi de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Sibiu, și anume: Ana Timofte, clasa XI, Ștefania-Teodora Rusu, cls. X, Veronica-Joy Stănescu, cls.VII și Daria Ioana Săvoiu, cls. V. Grupul a fost însoțit de către doamna profesoară Arina Ormenișan de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Sibiu. Elevii mai sus menționați au participat cu succes la partea de monolog dramatic și, prin urmare, au avut rezultate deosebite, primind o serie de distincții speciale, după cum urmează: premiul al III-lea pentru Ana Timofte (categoria cls. XI-XII), premiul special pentru „Personaj Creativ” pentru Veronica-Joy Stănescu (categoria cls VII-VIII) și premiul al II-lea pentru Daria Ioana Săvoiu (categoria cls. V-VI). Secțiunea de scriere creativă a adus alte distincții importante și anume: eleva Sara Maria Bădescu de la Școala Gimnazială nr. 4Sibiu, cls. VI, a obținut premiul al II-lea la categoria cls. V-VI, iar eleva Ioana-Raluca Jurju, de la Liceul Teoretic „Constantin Noica” Sibiu, cls. XII, a obținut Mențiune la categoria cls. XI-XII.
Pe lângă competiția în sine, elevii au avut ocazia să exploreze și să se bucure de frumusețea orașului-gazdă Timișoara. Așadar, ei au participat la un tur al orașului, la Festivalul Luminii organizat în centrul orașului, dar și la un atelier de teambuilding și diverse jocuri.
Aceste performanțe remarcabile, alături de experiențele culturale bogate, demonstrează angajamentul și talentul elevilor din județul Sibiu în promovarea excelenței în sistemul educațional românesc. Îi felicităm pe acești elevi merituoși și pe toți care i-au susținut în această călătorie spre succes!