La data de 20 iunie a.c., în jurul orei 01.00, în Șelimbăr, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Prelungirea Mihai Viteazu de către un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Săliște.
Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că cel aflat la volan nu deține permis de conducere eliberat pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, testarea sa alcoolscopică a indicat o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, tânărul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză, la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.
La data de 20 iunie a.c., în jurul orei 01.30, în localitatea Șaroș pe Târnave, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni au oprit pentru control un moped condus de către un bărbat în vârstă de 29 de ani, din județul Mureș.
Polițiștii au constatat că mopedul în cauză este neînregistrat, iar conducătorul acestuia nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
De asemenea, testarea alcoolscopică a bărbatului a indicat o valoare de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.