Primăria Municipiului Mediaș, prinDirecția pentru Cultură, organizează în luna iulie o nouă ediție a atelierului de caligrafie. Cursul se va desfășura la sediul Bibliotecii Municipale „St. L. Roth“, începând cu data de 1 iulie 2024, sub îndrumarea doamnei Iulia Zaharia, profesor de desen.
Atelierul se va organiza săptămânal, pe parcursul lunii iulie, în fiecare zi de luni, cu excepția zilei de 29 iulie, între orele 11:00 și 13:00. Condiția de participare la atelier este ca doritorii să fie înscriși la biblioteca municipală Mediaș și să aibă asupra lor stilou, creioane colorate, creion și un caiet tip 2.
Scopul activității este să contribuie la educația artistică a participanților, pentru a-și corecta scrisul și pentru a dezvolta pasiunea pentru caligrafie, cu atenție la detalii, ordine și răbdarea de a scrie un text estetic și ușor de citit.
Invităm toate persoanele interesate să se înscrie la Atelierul de Caligrafie, la sediul Bibliotecii Municipale „St. L. Roth“ din Mediaș, situată în Piața Regele Ferdinand I, în fiecare zi de luni până joi între orele 8:00 – 16:00, iar vineri între orele 8:00 – 14:00.