Înscrierile pentru Regiunea Nord-Vest înProgramul Casa Verde Fotovoltaice s-au încheiat

Astăzi, 27 septembrie 2024, a demarat sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în cadrul
Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie
electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională
– Casa Verde Fotovoltaice, pentru Regiunea Nord-Vest.
Bugetul de 274.290.000 de lei alocat acestei regiuni a fost rezervat integral prin înscrierea unui
număr de 9.143 de persoane fizice.
”Programul de anul acesta este cu atât mai atractiv cu cât, în premieră, finanțăm și instalaţiile
de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, ce vor fi instalate împreună cu
panourile fotovoltaice, iar acest lucru s-a reflectat în ritmul cu care s-au realizat înscrierile din
această dimineață. În același timp, subvenția a crescut la 30.000 de lei, ceea ce reprezintă un
sprijin consistent pentru viitorii prosumatori. Programul va continua cu înscrierea persoanelor
fizice din celelalte regiuni conform calendarului stabilit, câte o zi pentru fiecare regiune, în
limita bugetului alocat, iar pe data de 9 octombrie 2024 se vor putea înscrie unitățile de cult.”,
a declarat președintele AFM, Laurențiu-Adrian NECULAESCU.
Înscrierile persoanelor fizice și a unităților de cult în cadrul programului, prin intermediul
aplicației informatice, se realizează conform următorului calendar:

Perioadă înscriere zile
lucrătoare Regiunea Buget
27 septembrie 2024
Sesiune încheiată
Regiunea Nord-Vest – judeţele Bihor, Bistriţa-
Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare şi Maramureş 274.290.000 lei
30 septembrie 2024 Regiunea Centru – judeţele Alba, Braşov, Covasna,
Harghita, Mureş şi Sibiu 280.050.000 lei
1 octombrie 2024 Regiunea Nord-Est – judeţele Bacău, Botoşani,
Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui 319.380.000 lei

2 octombrie 2024 Regiunea Sud-Est – judeţele Brăila, Buzău,
Constanţa, Galaţi, Vrancea şi Tulcea 242.730.000 lei
3 octombrie 2024
Regiunea Sud-Muntenia – judeţele Argeş, Călăraşi,
Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi
Teleorman
321.000.000 lei
4 octombrie 2024 BUCUREȘTI – ILFOV 114.120.000 lei
7 octombrie 2024 Regiunea Sud-Vest – judeţele Dolj, Gorj,
Mehedinţi, Olt şi Vâlcea 199.200.000 lei
8 octombrie 2024 Regiunea Vest – judeţele Arad, Caraş-Severin,
Hunedoara şi Timiş 229.110.000 lei
9 octombrie 2024 Unități de cult – toate regiunile 20.100.000 lei
TOTAL 1.999.980.000 lei
Perioada de înscriere în cadrul Programului începe la ora 10:00 și se termină la ora 23:59, pentru
fiecare regiune, în limita bugetului alocat.
Finanţarea se acordă în cuantum de maximum 30.000 lei pentru achiziţionarea şi montarea unui
sistem de panouri fotovoltaice şi a unei instalaţii de stocare a energiei electrice produse din surse
regenerabile, cu condiţia suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 3.000 lei.