Astăzi, 2 octombrie 2024, ora 10.00, a demarat sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în cadrul
Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie
electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională –
Casa Verde Fotovoltaice, pentru Regiunea Sud-Est – judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi,
Vrancea şi Tulcea.
Bugetul de 242.730.000 de lei alocat acestei regiuni a fost rezervat integral prin înscrierea unui
număr de 8.091 de persoane fizice.
“Astăzi s-a încheiat o nouă etapă de înscriere în programul Casa Verde Fotovoltaice. Mulțumesc
locuitorilor Regiunii Sud-Est care au împărtășit experiența încrierii în program și care au confirmat
încă o dată interesul foarte mare în accesarea fondurilor de viitori prosumatori, având
posibilitatea instalării sistemelor fotovoltaice în propriile gospodării cu finanțare AFM”, a declarat
preşedintele AFM, Laurenţiu-Adrian NECULAESCU.
Înscrierile persoanelor fizice şi a unităţilor de cult în cadrul programului, prin intermediul aplicaţiei
informatice, se realizează conform următorului calendar:
Perioadă înscriere zile
lucrătoare Regiunea Buget
27 septembrie 2024
Sesiune încheiată
Regiunea Nord-Vest – judeţele Bihor, Bistriţa-
Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare şi Maramureş 274.290.000 lei
30 septembrie 2024
Sesiune încheiată
Regiunea Centru – judeţele Alba, Braşov,
Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu 280.050.000 lei
1 octombrie 2024
Sesiune încheiată
Regiunea Nord-Est – judeţele Bacău, Botoşani,
Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui 319.380.000 lei
2 octombrie 2024
Sesiune încheiată
Regiunea Sud-Est – judeţele Brăila, Buzău,
Constanţa, Galaţi, Vrancea şi Tulcea 242.730.000 lei

3 octombrie 2024
Regiunea Sud-Muntenia – judeţele Argeş,
Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova
şi Teleorman
321.000.000 lei
4 octombrie 2024 BUCUREȘTI – ILFOV 114.120.000 lei
7 octombrie 2024 Regiunea Sud-Vest – judeţele Dolj, Gorj,
Mehedinţi, Olt şi Vâlcea 199.200.000 lei
8 octombrie 2024 Regiunea Vest – judeţele Arad, Caraş-Severin,
Hunedoara şi Timiş 229.110.000 lei
9 octombrie 2024 Unităţi de cult – toate regiunile 20.100.000 lei
TOTAL 1.999.980.000 lei
Perioada de înscriere în cadrul Programului începe la ora 10:00 şi se termină la ora 23:59, pentru
fiecare regiune, în limita bugetului alocat.
Finanţarea se acordă în cuantum de maximum 30.000 lei pentru achiziţionarea şi montarea unui
sistem de panouri fotovoltaice şi a unei instalaţii de stocare a energiei electrice produse din surse
regenerabile, cu condiţia suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 3.000 lei.