Precizări cu privire la incendiul la o clădire dezafectată a Spitalului de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”

Având în vedere informațiile apărute în spațiul public cu privire la incendiul care a avut loc într-o clădire aparținând Spitalului de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, dorim să facem următoarele clarificări:

Clădirea afectată nu mai era funcțională din anul 2016 (nu oferea servicii pentru pacienți, nu erau pacienți prezenți în clădire sau personal medical/administrativ), iar din februarie 2024 a fost predată constructorului care a câștigat licitația de consolidare și modernizare a acestei clădiri.

Nu au existat victime sau pagube materiale semnificative.

Vă mai precizăm că incendiul a fost semnalat de către un vecin, nu de către un pacient, având în vedere că unitatea respectivă nu este funcțională. Incendiul a izbucnit la nivelul mansardei și a afectat o suprafață mică.

Mulțumim colegilor pompieri pentru rapiditatea intervenției.

Vă asigurăm că siguranța pacienților și a personalului medical rămâne o prioritate.