Prins pe picior greşit

La data de 10 martie a.c., în jurul orei 18.00, în localitatea Agârbiciu, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Axente Sever au oprit pentru control o motocicletă condusă pe strada Petișului de către un localnic în vârstă de 19 de ani.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că tânărul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, precum și faptul că motocicleta nu este înmatriculată/înregistrată în circulație.

În baza celor constatate, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infractiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.