Bărbat omorât în Moardăş

Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu este abilitat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu să comunice următoarele:

La data de 28 aprilie a.c., în jurul orei 23.40, prin apel 112, o femeie a sesizat I.P.J. Sibiu despre faptul că soțul său ar fi fost înjunghiat mortal de către un alt bărbat, în localitatea Moardăș, comuna Mihăileni, din județul Sibiu.

La fața locului s-au deplasat în regim de urgență polițiști de investigații criminale, criminaliști, medic legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Sibiu, precum și procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Din primele investigații efectuate a rezultat că, la data de 28 aprilie a.c., în jurul orei 23.00, în timp ce consumau băuturi alcoolice, între doi localnici din Moardăș, unul de 58 de ani, celălalt de 70 de ani, a izbucnit un conflict spontan în cursul căruia bărbatul de 70 de ani l-ar fi înjunghiat pe celălalt cu un cuțit, în zona gâtului și toracelui.

La sosirea echipei de cercetare, bărbatul de 58 de ani era decedat.

Întrucât în urma examinării sumare a cadavrului s-a conturat suspiciunea rezonabilă că decesul ar fi survenit ca urmare a comiterii unei fapte cu violență, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.

Agresiunea s-a produs la domiciliul bărbatului în vârstă de 70 de ani. Acesta a suferit, la rândul său, vătămări corporale și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.