La data de 08 iulie a.c., în jurul orei 20:30, în localitatea Porumbacu de Jos, polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos au depistat în trafic un localnic, în vârstă de 45 de ani, care a condus o autoutilitară ce transporta 2 mc de material lemnos, fără documente legale.
În urma investigațiilor, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține niciun aviz de însoțire a materialului lemnos, astfel că s-a dispus indisponibilizarea cantității de 2 mc lemn specia carpen, care a fost predat în custodie Ocolului Silvic Porumbacu de Jos.
Totodată, bărbatul a fost sancționat contravențional conform Legii nr. 171/2010.
