Accident pe DN 14. Un bărbat a murit

ISU Sibiu intervine de urgență pe DN 14 între localitățile Copșa Mică și Târnava la un accident rutier în care este implicat un autocamion și un autoturism. La fața locului sunt mobilizate două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerare și una de stingere. Un bărbat în vârstă de aproximativ 70 de ani a avut nevoie de intervenția echipajului de descarcerare, acesta fiind în stop cardio-respirator. În aceste momente se aplică manevre de resuscitare. Misiune în desfășurare.

*UPDATE* În ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale prezente la fața locului, bărbatul în vârstă de 72 de ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicul prezent la fața locului fiind nevoit să declare decesul acestuia.