România este prezentă, în perioada 15-19 octombrie, la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt, cel mai important eveniment editorial din lume, care reunește anual peste 250.000 de vizitatori și profesioniști din peste 100 de țări.
Ministrul Culturii, András Demeter, a fost prezent la deschiderea oficială a standului României, unde a discutat cu editori, autori și reprezentanți ai instituțiilor partenere despre promovarea literaturii române și cooperarea editorială în spațiul European. De asemenea, ministrul a participat la deschiderea Pavilionului Filipine, țara invitată de onoare la ediția din acest an, prilej de dialog cultural și de schimb de bune practici în domeniul industriilor creative.
Ministerul Culturii coordonează prezența românească la această ediție, în colaborare cu Asociația Editorilor din România, TRADUKI, Institutul Cultural Român și Asociația „Diaspora citește”, aducând în prim-plan literatura contemporană și spiritul de cooperare culturală care apropie editori, traducători și autori din întreaga regiune.
Având o suprafață de 80 de metri pătrați, standul național oferă un program amplu de lecturi publice, dialoguri literare și mese rotunde dedicate autorilor și editorilor din Europa Centrală și de Est, devenind un spațiu deschis pentru întâlniri, schimburi de idei și noi colaborări.
Invitații Ministerului Culturii la ediția din acest an sunt scriitorii Mariana Gorczyca, Iulian Fruntașu și Pavlo Matyusha, managerul cultural Antje Contius, alături de traducătorii Jan Cornelius și Georg Aescht, care moderează și participă la evenimentele incluse în program.
Programul include o serie de evenimente speciale, printre care masa rotundă dedicată editorilor din Ucraina și țările învecinate, găzduită la standul românesc.
Pe durata târgului, Editura POP organizează mai multe lecturi și prezentări de carte dedicate unor autori români de referință, precum Ana Blandiana, Dinu Flămând, Eginald Schlattner, Robert Șerban și Nicolae Tzone.
Un moment de întâlnire informală, „Happy Hour la standul României”, a marcat deschiderea standului, fiind organizat de Ministerul Culturii în parteneriat cu Asociația Editorilor din România.
