Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică, circ și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) și a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), oferă publicului, în dar de Crăciun, acces gratuit la „Țesătorul de vise – Poveste de Crăciun”, un spectacol dedicat sărbătorilor de iarnă.
„Țesătorul de vise – Poveste de Crăciun” poate fi vizionat din 24 decembrie până pe 30 decembrie 2025, gratuit, pe Scena Digitală, platforma distinsă cu Premiul UNITER.
„De mai bine de un deceniu, în perioada Sărbătorilor, spectacolul Țesătorul de vise – Poveste de Crăciun a devenit o tradiție îndrăgită, oferind publicului bucuria de a trăi atmosfera specială a Crăciunului. Ne-am dorit ca această experiență să ajungă dincolo de sălile de spectacol, motiv pentru care oferim producția gratuit, în mediul online, publicului de oriunde. Ne dorim ca, prin colinde, prin forța teatrului și prin mesajul nostru, spiritul Crăciunului să pătrundă în casele spectatorilor din întreaga lume”, a declarat Constantin Chiriac, director general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președinte al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu
Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică, circ și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu este accesibilă la www.scena-digitala.ro.
Vă reamintim faptul că pe Scena Digitală este disponibilă oferta specială 1 + 1 gratuit la biletele și abonamentele, până la 31 ianuarie 2026.
„Țesătorul de vise – Poveste de Crăciun” – darul TNRS și FITS pe Scena Digitală de Sărbători
