AFM accelerează semnarea contractelor de finanțare – peste 700 de contracte, în valoare de aproape 2 miliarde de lei

Ca urmare a aprobării Ordonanței de urgență nr. 72/2025 privind unele măsuri pentru implementarea Planului național de redresare și reziliență al României, Administrația Fondului pentru Mediu a demarat un proces amplu de semnare și de transmitere a contractelor de finanțare aferente mai multor programe de mediu, aflate într-o etapă avansată de implementare.

În prezent, AFM se află în plin proces de semnare a peste 700 de contracte de finanțare, cu o valoare cumulată de aproape 2 miliarde de lei, în cadrul programelor: Fabrici de reciclare, Protecția speciilor de faună sălbatică, Iluminat public și Apă–canal.

Suntem în pragul sărbătorilor de Crăciun, dar ritmul nu încetinește. Din contră, depunem un efort colectiv susținut pentru ca sute de contracte să fie semnate și transmise beneficiarilor. Colegii mei lucrează zi de zi pentru ca acest proces să continue până în ultima zi a anului, astfel încât proiectele să poată intra cât mai rapid în implementare. Este un efort de echipă, asumat și necesar, pentru comunități și pentru obiectivele de mediu ale României”, a declarat Florin Bănică, președintele AFM.

Pentru toate dosarele aprobate, AFM transmite contractele de finanțare în vederea semnării de către beneficiari, procesul fiind unul dinamic și continuu, desfășurat în paralel cu analiza altor proiecte aflate în evaluare.

Prin acest demers, Administrația Fondului pentru Mediu își reconfirmă rolul instituțional în susținerea investițiilor de mediu și în asigurarea continuității proiectelor care contribuie direct la dezvoltarea durabilă și la creșterea calității vieții în comunitățile din România.