Domnul Ion-Claudiu Teodorescu, Secretarul general al Ministerului Justiţiei, a participat la şedința de prezentare a bilanțului de activitate al Curţii de Apel Cluj pentru anul 2025, eveniment în cadrul căruia a transmis auditoriului un mesaj din partea Ministrului Justiției, domnul Radu Marinescu.
Oficialul a adresat aprecieri conducerii instanței, judecătorilor, grefierilor și personalului auxiliar pentru activitatea desfășurată în anul precedent, evidențiind profesionalismul, rigoarea și responsabilitatea demonstrate într-un context marcat de presiuni constante asupra sistemului judiciar.
Rezultatele înregistrate în anul 2025 confirmă eforturile susținute ale instanței în gestionarea unui volum semnificativ de activitate, menținând standarde ridicate de calitate a actului de justiție și contribuind la consolidarea încrederii publice în sistemul judiciar și în statul de drept.
Ministrul Justiției, domnul Radu Marinescu, a transmis faptul că volumul ridicat de dosare, raportat la resursele umane disponibile, rămâne o provocare majoră și totodată o prioritate a mandatului său. În acest sens, întărirea schemelor de personal atât la nivelul judecătorilor, cât și al personalului auxiliar reprezintă o direcție strategică și un obiectiv esențial care poate fi realizat prin dialog deschis și cooperare instituțională constantă cu autoritățile competente.
De asemenea, a fost reliefat faptul că investițiile în infrastructura instanțelor și modernizarea spațiilor de lucru, constituie un obiectiv primordial pentru asigurarea unui cadru potrivit desfășurării activității în cele mai bune condiții.
În același timp, accelerarea procesului de digitalizare a sistemului judiciar rămâne o direcție extrem de importantă a Ministerului Justiției care, în anul 2025 a întreprins demersuri susținute pentru consolidarea proiectelor informatice moderne, inclusiv cele care utilizează sisteme integrate de inteligență artificială, menite să eficientizeze activitatea instanțelor și să reducă sarcinile administrative excesive.
În încheiere, Ministrul Justiției, domnul Radu Marinescu, a reafirmat deschiderea pentru dialog și colaborare instituțională, felicitând conducerea și întregul colectiv al Curții de Apel Cluj pentru rezultatele deosebite realizate în cuprinsul anului anterior și pentru contribuția esențială pe care o au zi de zi în creșterea gradului de încredere a cetățenilor în actul de justiție și în consolidarea statului de drept.
