Siguranța începe cu educația

În decursul săptămânii trecute, peste 1.000 de elevi și cetățeni sibieni au participat la activități informativ-preventive, desfășurate de către polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității.Activitățile derulate au avut ca obiectiv creșterea gradului de informare și conștientizare a comunității cu privire la riscurile la care pot fi expuși.Temele abordate au vizat: prevenirea violenței școlare; siguranța în mediul online și utilizarea responsabilă a internetului și a rețelelor de socializare; siguranța rutieră și adoptarea unui comportament preventiv în trafic; răspunderea penală a minorilor și consecințele legale ale comportamentelor antisociale.Prin aceste demersuri comune, ne dorim formarea unui comportament responsabil în rândul tinerilor, dezvoltarea spiritului civic și consolidarea unui climat de siguranță în mediul școlar și în comunitate.Prevenirea criminalității în rândul minorilor rămâne o prioritate, iar activitățile informativ-preventive vor continua și în perioada următoare în unitățile de învățământ din județ.