Ziua Internațională a Romilor

De cinci decenii și jumătate, în această zi, răsună imnul „Djelem, Djelem” și flutură steagul cu „chakra roșie a universului” în centru, profilată pe câmpul înverzit și pe cerul senin. Tot astăzi, se comemorează victimele celui de al Doilea Război Mondial, prin aruncarea de coronițe de flori în apele curgătoare.

Istoria noastră comună numără peste șapte secole de conviețuire pașnică. Iar, egea nr. 66 adoptată de Parlamentul României în anul 2006 consfințește această zi drept „Sărbătoarea etniei romilor din România” dovedind că preocupările statului român se îndreaptă permanent spre îmbunătățirea situației educaționale, spre păstrarea culturii romani și a limbii romani, prioritară fiind conservarea spiritului de conviețuire. Etnia romă, cu o trăsătură evidentă a înclinației artistice, a dat o serie de mari talente, a inspirat capodopere literare, muzicale și cinematografice care ne-au bucurat pe toți deopotrivă. Dintotdeauna, cultura a unit oamenii, iar în momente grele, a scos la lumină spiritualitatea.

Îndrept gândurile mele de prietenie și susținere spre comunitatea romă din județul Sibiu și mă bucur să fiu la ceas de sărbătoare alături de aceia care își promovează astăzi valorile culturale, limba și în mod special identitatea. Noi, cu toții, știm prea bine, că pacea și diversitatea sunt câștiguri neprețuite pentru comunitate!

Prefect,

Mircea Dorin Crețu