La sediul MAI, Departamentul pentru Situații de Urgență, împreună cu partenerii, a organizat o conferință națională pentru a marca cea de-a 200-a întâlnire săptămânală a Platformei „Sprijin Umanitar DSU-GOV / FiiPregătit”, un demers esențial care reunește instituții publice, organizații internaționale și reprezentanți ai societății civile pentru asigurarea unui răspuns coordonat în situații de urgență și sprijinirea persoanelor afectate de crize.Întâlnirea a debutat cu sesiuni plenare, în cadrul cărora au fost prezentate perspective atât de la nivel central, cât și local, fiind evidențiată importanța unei colaborări eficiente și bine coordonate.Ulterior, participanții au lucrat în grupuri tematice, unde au fost discutate direcții de dezvoltare și soluții concrete pentru consolidarea răspunsului comun. Temele abordate au inclus:* viziunea pe termen mediu a rețelei și platformei „Sprijin Umanitar DSU-GOV / FiiPregătit”;* strategiile de integrare a migranților și refugiaților în România, printr-o abordare descentralizată, la nivel local;* colaborarea intersectorială în cazurile de urgență socială;* dezvoltarea ecosistemului național al reprezentanților structurilor locale în relația cu societatea civilă, urgențele și serviciile sociale;* implicarea voluntarilor în răspunsul de urgență;* identificarea resurselor pentru pregătirea populației în fața dezastrelor naturale și a altor situații de urgență;* consolidarea colaborării operaționale între DSU, sistemul integrat pentru situații de urgență și partenerii instituționali;* dezvoltarea mecanismelor de fundraising și întărirea capacității de răspuns intersectorial, interinstituțional și interdisciplinar.Ziua s-a încheiat cu o sesiune plenară dedicată prezentării concluziilor și stabilirii pașilor următori.Lansată în anul 2022, în contextul răspunsului la criza generată de războiul din Ucraina, Platforma „Sprijin Umanitar DSU-GOV / FiiPregătit” a devenit un exemplu de colaborare eficientă între instituții și parteneri, bazată pe o abordare integrată de tip „whole-of-government” și „whole-of-society”.Platforma reunește reprezentanți ai autorităților publice, atât de la nivel național, cât și local, ai organizațiilor internaționale și ai societății civile, precum și specialiști din diverse domenii (situații de urgență, asistență umanitară, asistență socială, IT), care colaborează îndeaproape și acționează împreună ori de câte ori este nevoie. Aceștia au intervenit eficient în contexte critice precum criza refugiaților din Ucraina, criza umanitară din Gaza sau inundațiile majore din județele Galați și Vaslui.Reuniunea, la care au participat peste 70 de persoane, a demonstrat, încă o dată, că doar prin colaborare putem construi un răspuns mai eficient, coordonat și solidar în fața oricărei provocări.Evenimentul a fost organizat cu sprijinul partenerilor: Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Agenția Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR), Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB), Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale (FONSS), Serviciul Iezuiților pentru Refugiați (JRS), Institutul de Cercetare Făgăraș (ICF), Fundația Națională pentru Tineret (FNT), Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov, precum și echipa de facilitare a platformei „Sprijin Umanitar DSU-GOV / FiiPregătit”.
DSU – A 200-a întâlnire săptămânală a Platformei „Sprijin Umanitar DSU-GOV / FiiPregătit”
