Paza și protecția sunt activități desfășurate prin forțe și mijloace specifice, pentru siguranța obiectivelor, bunurilor și valorilor împotriva oricăror acțiuni ilicite care lezează dreptul de proprietate, existența materială a acestora, precum și pentru protejarea persoanelor împotriva oricăror acte ostile care le pot periclita viața, integritatea fizică sau sănătatea.
În primele 3 luni ale anului 2026, polițiștii cu atribuții în domeniul sistemelor de pază au verificat 15.035 de obiective, dintre care 11.942 cu cerințe minimale de securitate și 521 de prestatori ai serviciilor de securitate private.
În urma activităților de verificare realizate și a deficiențelor constatate, au fost aplicate 2.220 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.184.200 de lei.
Serviciul Sisteme de Securitate Private din cadrul Direcției de Ordine Publică din Poliția Română coordonează şi îndrumă activitatea desfăşurată de unităţile teritoriale de poliţie pe linia respectării prevederilor legale referitoare la paza obiectivelor, bunurilor şi valorilor şi protecţia persoanelor, precum şi pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor în acest domeniu.
Astfel, activitatea acestui serviciu vizează eliberarea, reînnoirea, preschimbarea, neacordarea reînnoirii și anularea licențelor de funcționare ale societăților specializate în domeniul sistemelor de securitate private, precum și activitatea de coordonare, îndrumare și control a societăților în ceea ce privește aplicarea legislației specifice reprezentată de Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, precum și de actele normative subsecvente.
În primele 3 luni ale anului 2026, la nivelul Serviciului Sisteme de Securitate Private din cadrul Direcției de Ordine Publică, au fost efectuate verificări și soluționate cereri referitoare la licența de funcționare a societăților specializate, fiind eliberate 144 de licențe, reînnoite 377, anulate 4 și neacordate 2.
De asemenea, a fost dispusă neacordarea a 24 de reînnoiri licențe, au fost radiate 103 licențe, în Registrul național al evaluatorilor de risc la securitatea fizică au fost înscriși 23 de evaluatori de risc, iar 2 evaluatori de risc au fost radiați din acest registru.
Totodată, polițiștii Serviciului Sisteme de Securitate Private au constatat 6 infracțiuni, dintre care 5 specifice domeniului.
