Femeia acuzată că și-a ucis mama pentru avere s-a sinucis în arestul IPJ Alba

Dosarul care a șocat Sibiul la finalul anului trecut capătă o turnură dramatică. Una dintre inculpatele acuzate că ar fi ucis o femeie pentru a pune mâna pe averea acesteia s-a sinucis în arest.

Este vorba despre fiica victimei, femeia de 38 de ani care, potrivit anchetatorilor, și-ar fi omorât mama cu ajutorul unei asistente medicale, după care s-ar fi mutat în Dubai. Potrivit informațiilor apărute recent, femeia se afla în arestul IPJ Alba, după ce spațiile de detenție ale IPJ Sibiu au intrat în renovare. Aceasta ar fi recurs la gestul extrem în timp ce se afla în custodia autorităților.

Cazul a devenit cunoscut în decembrie 2025, după ce procurorii au anunțat arestarea preventivă a două femei: fiica victimei și o asistentă medicală despre care surse apropiate anchetei spuneau că lucra la spitalul orășenesc din Cisnădie.

Anchetatorii susțin că, în iunie 2024, cele două ar fi pus la cale uciderea femeii în vârstă pentru ca fiica acesteia să poată intra în posesia moștenirii familiei. Conform procurorilor, asistenta medicală ar fi adus de la spital sedative puternice, care au fost administrate victimei în ceai. După ce femeia a adormit, aceasta ar mai fi primit o doză injectabilă de sedativ, iar ulterior ar fi fost asfixiată.

Suspiciunile au apărut după ce anchetatorii au primit informații conform cărora femeia de 38 de ani și-ar fi ucis mama pentru a beneficia de avere. După moartea victimei, aceasta ar fi vândut mai multe bunuri și s-ar fi mutat în Dubai.

La începutul acestui an, femeia a fost adusă la Curtea de Apel Alba Iulia, unde se judeca măsura arestării preventive. Între timp însă, cazul a luat o turnură tragică prin moartea inculpatei aflate în arest.

Dacă dumneavoastră sau cineva apropiat trece printr-o criză emoțională ori are gânduri suicidare, poate apela gratuit TelVerde Antisuicid – 0800 801 200, linie de sprijin confidențială disponibilă la nivel național.