Directorul general al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), doamna Daniela Moroșanu, continuă seria întâlnirilor de lucru cu reprezentanții agențiilor teritoriale, în cadrul unei caravane instituționale dedicate consolidării dialogului intern, analizării activității curente și identificării celor mai bune soluții pentru eficientizarea serviciilor oferite cetățenilor. Caravana întâlnirilor de lucru are ca obiectiv consolidarea colaborării instituționale și sprijinirea agențiilor teritoriale în activitatea de zi cu zi.
Până în prezent, întâlniri de lucru au avut loc la AJPIS Vaslui, AJPIS Iași, AJPIS Constanța, AJPIS Neamț și AJPIS Bacău, urmând ca această serie de vizite să continue și în alte județe. În cadrul discuțiilor purtate cu echipele de conducere și cu personalul agențiilor teritoriale, au fost analizate aspecte legate de organizarea și funcționarea instituțiilor, modul de gestionare a activităților curente, prioritățile instituționale ale ANPIS, precum și provocările întâmpinate la nivel local în relația cu beneficiarii și cu partenerii instituționali.
Un punct important pe agenda întâlnirilor l-a reprezentat implementarea proiectului SCI2000 – Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale, privind dezvoltarea serviciilor comunitare integrate în mediul rural, implementat de ANPIS în parteneriat cu Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Ministerul Sănătății și Ministerul Educației și Cercetării. Discuțiile au vizat activitatea unităților județene de suport și supervizare (UJSS), care joacă un rol esențial în buna implementare a proiectului în teritoriu și contribuie la facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate.
Cu fiecare ocazie doamna directorul general Daniela Moroșanu a subliniat importanța unei comunicări eficiente și constante între ANPIS și structurile teritoriale, precum și necesitatea unei abordări unitare în aplicarea prevederilor legale de acordare a beneficiilor de asistență socială, precum și a procedurilor inspecției sociale. Totodată, Directorul General al ANPIS a evidențiat rolul esențial al agențiilor județene în relația directă cu cetățenii și în asigurarea unei activități administrative coerente, transparente și orientate către nevoile reale ale beneficiarilor.
