Actualizare a informațiilor privind demersurile instituționale ale Ministerului Justiției, în cazul familiei Samson

În completarea informațiilor prezentate anterior, cu privire la cazul familiei Samson, Ministerul Justiției precizează că, în vederea identificării unei soluții juridice concrete privind situația celor două minore, a solicitat Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) transmiterea referatului de anchetă socială realizat pentru domiciliul declarat de familia Samson în România. Acest document este strict necesar pentru evaluarea opțiunilor legale aplicabile, inclusiv reintegrarea în familia naturală, plasamentul în familia extinsă sau alte măsuri de protecție care pot fi dispuse în România.De asemenea, la data de 17 iunie 2026, Ministerul Justiției a propus autorității centrale suedeze organizarea unei videoconferințe în perioada 25–26 iunie 2026, în vederea stabilirii detaliilor unei viitoare reuniuni de lucru la Stockholm.Autoritățile suedeze au răspuns pozitiv solicitării noastre și au indicat posibilitatea organizării acestei vizite la finalul lunii august 2026.Pe această cale, Ministerul Justiției își reafirmă angajamentul ferm de a continua demersurile necesare, în cooperare cu instituțiile competente din România și Suedia.