Peste 300 de participanți la Gușterița MTB 2026

Dealul Gușteriței și traseele din nordul Sibiului au găzduit sâmbătă, 11 iulie, cea de-a doua ediție a Gușterița MTB, eveniment care a reunit peste 300 de participanți din întreaga țară și a inclus, în premieră, Campionatul Național de Gravel din România, organizat în parteneriat cu Federația Română de Ciclism.

Competiția a adus la start rideri de toate vârstele și nivelurile de experiență, care au concurat în cele șase curse ale evenimentului: Gușterul Mare (65 km), Gușterul Mic (26 km), Gușterul Gravel (83 km), Gușterul Turbo (65 km), Familia de Gușteri (19 km) și Gușter Junior (4/8 km).

Traseele au traversat unele dintre cele mai spectaculoase zone din nordul Sibiului, cu startul și finish-ul de la monumentul din Dealul Gușteriței: de la potecile din Pădurea Gușterița, malul râului Cibin, păjiștile din Hamba și Pădureni, până la Cetatea Țărănească Slimnic, oferind participanților o experiență care a îmbinat competiția, natura și patrimoniul local.

Campionii Gușterița MTB 2026

Ocupanții primelor poziții au primit premii în bani, trofee și medalii. Fondul de premiere pus la dispoziție de organizatori a fost de aproximativ 5.000 EUR

Gușterul Gravel – Campionatul Național de Gravel

La categoria Elite Masculin, titlul național a fost câștigat de Jozsef Attila Malnasi (CSM Unirea Alba Iulia), urmat de Gerhard Moldansky (CSU Târgu Mureș) și Iustin Văidian (ACS Mentorise Cycling Team).

La Elite Feminin, campioană națională a devenit Miruna Măda (CSM Unirea Alba Iulia), podiumul fiind completat de Denisa Tuțu Diaconu și Mihaela Lupoian.

Gușterul Mare

La categoria Open Masculin, victoria i-a revenit lui Bogdan Duca (Bacău), urmat de Robert Burta (Sebeș) și Cristian Eduard Kato (Baia Mare).

La categoria Open Feminin, victoria i-a revenit Giuliei Părvu (Caransebeș), urmată de Blăjan Alexandra (Alba Iulia) și Tania Pârvu (Caransebeș).

Gușterul Mic

La categoria Open Masculin, primul loc a fost ocupat de Andrei Simu (Timișoara), locul 2 de Marian Florea (Brașov), locul 3 de Victor Fulea (Cisnădie).

La categoria Open Feminin, primul loc a fost ocupat de Salome Stan (Florești), locul 2 de Teodora Sabina Bobeș (Sibiu), locul 3 de Miriam Stan (Periș).

Gușterul Turbo

La categoria eMTB Open Masculin s-au impus trei sibieni: Cosmin Oprea, Andrei Adam și Vlad Lungu.

Locul 1 la Open Feminin a fost câștigat de sibianca: Irina Raluca Stoica, locul 2 Alexandra Radu (Pitești) și locul 3 Ramona Cătană (Sângeoargiu de Mureș).

Rezultatele complete ale tuturor curselor și categoriilor sunt disponibile pe www.gmtb.ro.

O ediție construită împreună

Dincolo de competiție, Gușterița MTB a însemnat o zi dedicată comunității de ciclism din România, petrecută în viitorul parc de distracții: Gușterland, alături de participanți, voluntari, parteneri și sponsori, toți cei care au contribuit la succesul ediției din acest an.

Galeriile foto, materialele video și rezultatele complete sunt disponibile pe www.gmtb.ro și pe paginile oficiale de Facebook și Instagram ale evenimentului.

Gușterița MTB este o competiție organizată de ACS Grey Projects, cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu.

Parteneri principali: ODU România Manufacturing și Tello.

Eveniment realizat cu sprijinul Federației Române de Ciclism, Decathlon și Urbana.