Cea de-a XVII-a ediție a Zilelor Hungarikum s-a desfășurat cu succes în week-endul 3-5 iulie la Muzeul în Aer Liber ASTRA din Sibiu, oferind publicului un program bogat și divers: preparate tradiționale din gastronomia maghiară, spectacole culturale, târg de meșteșugari, artizanat și produse locale, precum și activități dedicate întregii familii, într-un cadru pitoresc și autentic.
Succesul evenimentului este confirmat de interesul mare al publicului, chiar dacă un eveniment sportiv a îngreunat accesul spre locație: în cele trei zile de festival peste 6.500 de vizitatori au trecut pragul sitului muzeal, bucurându-se de atmosfera aparte a uneia dintre cele mai îndrăgite manifestări culturale din regiune, dedicat patrimoniului imaterial.
Programul ediției din acest an a pus accent pe experiențele comunitare și pe păstrarea tradițiilor specifice culturii maghiare. Vizitatorii au fost întâmpinați cu evenimente culturale variate și cu o ofertă gastronomică generoasă, menită să ofere o experiență memorabilă tuturor categoriilor de vârstă, de la cei mai mici până la cei mai mari.
Deschiderea oficială a ediției din acest an a fost marcată de vernisajul expozițiilor „Kallós 100” din Casa Artelor în Piața Mică din Sibiu și „Imagini dragi ale lui Kallós Zoltán” din curtea gospodăriei din Corund a Muzeului în Aer Liber ASTRA. Ambele expoziții pot fi vizitate până duminică, 19 iulie. Pe parcursul week-endului, pe scenă au evoluat Ansamblul de dansuri populare din Călușeri (Székelykál), Ansamblul de dansuri populare „Bíborka” din Suseni, ambele din județul Mureș, Corul bărbătesc din Ditrău (județul Harghita), formațiile Skanzen, Héva și Tokos, Grupul de țitere din Sibiu, cântăreața Vajda Szilvia, precum și Corul mixt „Cantus Firmus” din Sfântu Gheorghe.
Publicul a avut ocazia să participe la un curs de dansuri populare maghiare (Táncház), iar demonstrația spectaculoasă susținută de Ștefan Cosma de rezolvare a cubului Rubik – unul dintre hungarikumuri – s-a bucurat de un real succes.
Nici cei mai mici vizitatori nu au dus lipsă de activități. Jocurile populare din lemn au adus bucurie copiilor, dar au trezit și nostalgia multor adulți, care au retrăit clipe din copilărie. Totodată, Școala „Kalibáskő” a prezentat iurta tradițională, jocuri cu bețe și ateliere de artizanat.
Pe Strada Producătorilor și Meșteșugarilor, pe lângă târgul de prezentare cu vânzare, au fost organizate ateliere meșteșugărești, creative și fascinante. Cei mici și cunoscători ai limbii maghiare au fost încântați de povestea populară din Banat „Pomul cu mere de aur”, prezentată cu farmec de Gál Orsolya.
Un moment important al evenimentului l-a reprezentat concursul de gătit desfășurat sâmbătă, în cadrul căruia 25 de echipe și-au demonstrat priceperea în fața unui juriu de specialitate.
Rezultatele concursului
Categoria „Gulyás”:
Locul I – Echipa „Barátok” (Sibiu)
Locul al II-lea – Echipa „Ceaunul cu povești” (Brașov)
Locul al III-lea – Echipa „Homo Novus” (Sighișoara)
Categoria „Alte preparate tradiționale”:
Locul I – Echipa „Gustul de Vită Highland” (Buia, județul Sibiu)
Locul al II-lea – Echipa „Kollégák” (Miercurea Ciuc)
Locul al III-lea – Echipa „Homo Novus” (Sighișoara)
Premiul pentru cea mai frumoasă prezentare a fost acordat, în ordine, echipelor „Kollégák”, „Barátok” și „Ceaunul cu povești”.
Duminică, bucătarii invitați au luat în mână lingura de lemn și au pregătit preparate tradiționale maghiare, pe care vizitatorii au avut ocazia să le deguste.
Organizatorii îi felicită încă o dată pe toți câștigătorii și participanții pentru prestația excelentă și mulțumesc tuturor vizitatorilor care, prin prezența lor au contribuit la succesul acestui eveniment.
Mulțumiri speciale se îndreaptă către voluntari, sponsori, finanțatori și parteneri fără de care organizarea evenimentului nu ar fi fost posibilă, precum și către Muzeul ASTRA și întregului său colectiv, pentru cadrul deosebit oferit și pentru condițiile excelente puse la dispoziție. De asemenea, organizatorii mulțumesc reprezentanților presei, care au sprijinit promovarea și diseminarea festivalului și care au fost prezenți la fața locului.
Să ne revedem cu drag și sănătoși la următoarea ediție, care va avea loc în perioada 2-4 iulie 2027.
Peste 6.500 de vizitatori la Zilele Hungarikum
