Trei zile, peste 180 de intervenții și aproape 1.000 de hectare afectate de incendii de vegetație

În doar trei zile – vineri, sâmbătă și duminică – pompierii militari au intervenit în peste 180 de misiuni pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată și miriște, produse la nivel național.În urma acestor incendii, aproape 1.000 de hectare de teren au fost afectate, iar fiecare intervenție a însemnat un efort susținut al salvatorilor, desfășurat în condiții dificile, pentru limitarea propagării flăcărilor și protejarea vieților, bunurilor și mediului înconjurător.Le mulțumim tuturor pompierilor care au acționat neîntrerupt pentru gestionarea acestor situații și reamintim că multe dintre aceste incendii puteau fi prevenite.Având în vedere numărul mare al incendiilor de vegetație înregistrate, precum și suprafața considerabilă de teren afectată, facem apel la responsabilitate și reamintim populației că cetățenii au obligația de a respecta normele privind protecția mediului, care interzic arderea vegetației uscate. Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului sau vegetației ierboase constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoanele fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei.O singură clipă de neglijență poate distruge vieți, locuințe, culturi agricole și ecosisteme întregi.Fii responsabil. Respectă legea. Protejează-ți comunitatea!Recomandări privind comportamentul în caz de incendiu, precum și informații despre campania IGSU „NU APRINDE PERICOLUL! ARDEREA VEGETAȚIEI USCATE ESTE INTERZISĂ!” sunt disponibile pe platforma națională de pregătire pentru situații de urgență fiipregatit.ro și în aplicația DSU, disponibilă gratuit în App Store și Google Play.foto: ISU Vaslui