Competiția de triatlon “TRANSFIER 2026” închide Transfăgărașanul (DN 7C) sâmbătă!

Sâmbătă, 5 septembrie 2026, circulația rutieră pe drumul național DN 7C, sectorul cuprins între km 62+100 (Baraj Vidraru) și km 116+808 (Bâlea Lac), va fi închisă temporar, în intervalul orar 07:00 – 18:00.

Restricția este necesară pentru desfășurarea competiției sportive de înot, ciclism și alergare “TRANSFIER 2026”.

Măsura de închidere va fi instituită de către organizator, cu sprijinul echipajelor din cadrul Poliției Rutiere.

Rugăm conducătorii auto să circule prudent și să respecte semnalizarea instituită temporar!