Doamnelor și domnilor,
Este o mare bucurie să fiu alături de dumneavoastră. Am acceptat cu mare plăcere și deschidere invitația.
În primul rând, vreau să vă spun, din capul locului, că vă susținem total în ceea ce faceți. Faceți un lucru important pentru siguranța rutieră. Nu vreau să insist foarte mult asupra acestui subiect, pentru că astăzi Academia are un alt rol, însă vreau să subliniez că, deși se vorbește despre siguranță rutieră, cred că se vorbește încă prea puțin despre aceasta.
Ați văzut statisticile, iar eu vă completez datele: 855 de persoane au decedat de la începutul anului până în prezent și peste 2.100 de persoane au fost rănite grav.
Avem 27 de zile, de la începutul anului până în prezent, în care nu am avut niciun deces în accidentele de circulație. Este puțin, este foarte puțin și, de aceea, cred că trebuie să existe un efort colectiv.
Trebuie să existe un efort responsabil din partea tuturor instituțiilor, să fie angrenată societatea civilă, alte entități precum Academia dumneavoastră, pentru că numai împreună putem să acționăm pe mai multe paliere.
Cel mai important lucru este, așa cum s-a spus aici, educația. Noi acționăm din punct de vedere preventiv și pentru înlăturarea pericolului imediat din stradă, dar nu este suficient. De aceea, trebuie să existe o îmbinare între educație, prevenire, aplicarea legii și tehnologie.
Vorbim despre o tehnologie care se dezvoltă de la o zi la alta, o tehnologie care ne ajută și care salvează vieți, dar care nu poate, singură, să ne ducă la rezultatele pe care ni le dorim. Repet, este nevoie de un efort colectiv.
Și, pentru că vorbim despre cauze, și noi facem analize din punctul de vedere al condițiilor și factorilor care determină producerea accidentelor.
Reprezentanții DEKRA au prezentat o situație pe cinci ani. S-au schimbat puțin lucrurile și ne-am uitat unii la alții în momentul în care ați prezentat principalele cauze care au generat accidentele.
Dacă anul trecut indisciplina bicicliștilor era pe locul cinci, aceasta a trecut pe locul trei. Avem 387 de persoane decedate ca urmare a indisciplinei pietonilor, 377 de persoane decedate ca urmare a vitezei, iar pe locul trei, 327 de persoane decedate ca urmare a indisciplinei bicicliștilor.
S-a schimbat puțin ordinea. Cred că trebuie să ne uităm de unde vine această cauză, cum putem să îmbunătățim lucrurile și cum putem să prevenim.
De aceea, cred că cel mai important este să fim împreună și să acționăm împreună.
Încă o dată, felicitări! Felicitări pentru certificare și pentru ceea ce faceți. Vă asigurăm că parteneriatul nostru trebuie să continue. Din punctul nostru de vedere, există toată disponibilitatea de a fi alături de dumneavoastră.
Îl felicit și eu pe David Popovici pentru că a acceptat acest rol, de Ambasador al Conducerii Defensive în România. Îi urez succes în tot ceea ce face.
Succes tuturor și vă mulțumesc!
