TENDINŢE ÎN EVOLUŢIA ACTIVITĂŢII ECONOMICE ÎN PERIOADA IANUARIE – MARTIE 2025

Relativă stabilitate a activității economice și a numărului de salariați în industria prelucrătoare
și servicii
 Creștere accentuată a prețurilor în comerțul cu amănuntul

Soldul conjunctural indică percepţia managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care NU
trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii oricărui indicator statistic produs de INS.
Soldul conjunctural procentual este obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales
varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă.
Industrie prelucrătoare
În cadrul anchetei de conjunctură din luna ianuarie 2025, managerii din industria prelucrătoare previzionează
pentru următoarele trei luni, relativă stabilitate a volumului producţiei (sold conjunctural -5%).
Referitor la numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de -4%.
Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creștere în următoarele trei luni (sold
conjunctural +30%).

Construcţii
Potrivit estimărilor din luna ianuarie 2025, în activitatea de construcţii se va înregistra pentru următoarele
trei luni scădere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural -6%).
Managerii estimează scădere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural -7%).
În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creștere a acestora (sold conjunctural
+38%).
Comerţ cu amănuntul
În sectorul comerţ cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni, tendinţă de scădere
moderată a activităţii economice (sold conjunctural -8%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de
mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creștere moderată (sold conjunctural +8%).
Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni, creștere moderată a numărului de salariaţi (sold
conjunctural +14%).
Managerii societăţilor comerciale estimează creștere accentuată a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold
conjunctural +46%).
Servicii
Conform estimărilor din luna ianuarie 2025, cererea de servicii (cifra de afaceri) va înregistra relativă
stabilitate în următoarele trei luni (sold conjunctural -4%). Managerii din sectorul servicii prevăd relativă
stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural -1%).
Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de
creștere (sold conjunctural +24%).