Incendiu la o locuință din Săcădate

Pompierii sibieni au intervenit de urgență în localitatea Săcădate pentru stingerea unui incendiu.

La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autocisternă, două autospeciale de primă intervenție și un echipaj SMURD.

La sosirea forțelor incendiul se manifestă cu flacără și degajări de fum în interiorul unei case. S-a acționat pentru stingerea incendiului. În urma acestuia au fost afectate mai multe elemente de mobilier și bunuri din interiorul casei, pe o suprafață de aproximativ 50 mp.

Incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit electric produs la un cablu defect.

Nu au fost victime.