SAIFS – Sindicatul Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica de Stat Sibiu trage un semnal de alarmă public privind modul în care autoritățile gestionează criza gravă din instituție. Ședința extraordinară a Comisiei de Dialog Social, convocată oficial prin adresa nr. 9433/15.05.2025 de Instituția Prefectului Sibiu și programată pentru azi, 20 mai, ora 10:00, a fost anulată în baza unei adrese premeditate, menite să submineze orice încercare de dialog real.
Este vorba despre adresa nr. 361/19.05.2025, emisă de conducerea Filarmonicii – un document transmis Prefecturii abia în ajunul ședinței. Această adresă a Filarmonicii ne-a fost transmisă și nouă la o oră după ora programată pentru începerea ședinței.
Documentul informează că managerul Cristian Lupeș ar fi fost implicat, pe 14 mai, într-un incident soldat cu o fractură vertebrală și că, în urma acestuia, s-ar afla în concediu medical pentru o perioadă de cel puțin 25 de zile. Această informație a fost folosită ca motiv formal pentru a bloca participarea Filarmonicii la ședința Comisiei de Dialog Social și, implicit, pentru a împiedica desfășurarea acesteia.
Această acțiune este cu atât mai gravă cu cât reprezintă o mișcare planificată, destinată să evite responsabilitatea și să saboteze un cadru oficial de dialog, într-un moment critic în care mai mulți artiști se află deja în greva foamei, iar alții au ajuns la urgență.
În 14 mai 2025, în fața unei instituții a cărei menire este să înalțe sufletul prin muzică, Makcim Fernandez Samodaiev, violoncelist al Filarmonicii de Stat Sibiu, cetățean european, tată și artist, a ales calea tăcerii corpului pentru a da glas unei nedreptăți care durează de ani de zile. A intrat în greva foamei, nu din revoltă oarbă, ci din disperarea unui om care nu mai are cui vorbi.
După 70 de ore, Antonio Andrei Mihail, solist instrumentist la corn la Filarmonica de Stat Sibiu, i s-a alăturat în acest gest extrem, conștient că demnitatea nu se negociază, iar tăcerea poate deveni ultimul cuvânt într-un sistem care refuză să asculte.
Reamintim că:
* Greva foamei a fost reluată oficial pe 19 mai de Ștefana Cornelia Zaharia și Radu Munteanu
* Câteva ore mai târziu, li s-au alăturat Marcovici Andrei, Urlațeanu Costin și Luca Daniel
* Aceștia continuă lupta dusă de Makcim Fernandez Samodaiev și Antonio Andrei Mihail, amândoi ajunși în stare de epuizare fizică.
Protestul se desfășoară în ploaie, frig și vânt, iar viețile acestor artiști sunt puse în pericol de indiferența și tăcerea instituțională.
Din 19 mai 2023, SAIFS solicită un Contract Colectiv de Muncă echitabil, dar negocierile sunt blocate sistematic de conducerea instituției, prin abuzuri administrative, concedieri nejustificate și refuzul constant al unui dialog autentic.
În loc să fim ascultați, suntem manipulați. În loc să fim susținuți, suntem tratați cu cinism.
Această grevă a foamei nu este un gest de revoltă, ci un strigăt disperat al unor oameni duși la limită.
Revendicările noastre rămân clare:
* Semnarea unui Contract Colectiv de Muncă echitabil
* Respect și demnitate la locul de muncă
* Protejarea colectivului artistic și a patrimoniului cultural
* Oprirea dezinformării și defăimării artiștilor
SAIFS cere public:
* Respingerea pretextului medical ca instrument de blocare a unui dialog social vital
* Reprogramarea urgentă și transparentă a ședinței Comisiei de Dialog Social, cu participarea tuturor actorilor relevanți, inclusiv a Ministerului Muncii
Facem apel la solidaritate națională: artiști, public, presă – nu lăsați această mascaradă să devină normă!
În condițiile în care conducerea Filarmonicii a înlăturat mobilierul din fața instituției unde se desfășura protestul, suntem obligați să îl continuăm într-o altă locație, pe care o vom comunica în cel mai scurt timp.
#Respect #StopAbuzurilor #Solidaritate #GrevaFoamei #ProFilarmonica #SAIFS #FilarmonicaDeStatSibiu
SAIFS
Sindicatul Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica de Stat Sibiu
