Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) a avut cea mai mare alocare în ciclul financiar multianual 2014-2020, de 9,33 miliarde euro, și a înregistrat cele mai bune performanțe. Rezultatele înregistrate la nivelul POIM au fost analizate recent, în cadrul unei reuniuni care a marcat încheierea oficială a implementării acestui program.Sfarsitul primului paragraf
„Ne aflăm într-un moment de bilanț: încheiem oficial unul dintre cele mai ambițioase programe de investiții publice din România finanțat din Politica de Coeziune 2014-2020: Programul Operațional Infrastructură Mare. Am valorificat integral fondurile europene alocate în valoare de 9,33 miliarde de euro și ne-am atins țintele stabilite la nivelul programului. Rezultatele vorbesc de la sine: peste 500 de kilometri de drumuri și autostrăzi nou construite, peste 150 de km de cale ferată renovată sau modernizată, peste 1 milion de cetățeni care beneficiază de rețele de apă și canalizare extinse în zeci de județe, peste 250 de km de rețele termice reabilitate sau extinse, 16 aeroporturi modernizate, peste 1,3 milioane tone/an capacități suplimentare de reciclare a deșeurilor, investiții strategice în energie verde și eficiență energetică, dar și măsuri pentru protejarea populației. Milioane de români beneficiază astăzi direct de aceste investiții, iar impactul va fi resimțit de generații întregi de acum înainte”, a declarat secretarul de stat MIPE, Carmen Moraru.
Prezenți la eveniment, reprezentanții Comisiei Europene, au mulțumit tuturor părților implicate în implementarea POIM și, în mod special, beneficiarilor pentru efortul susținut în ducerea la bun sfârșit a proiectelor. Totodată și-au exprimat speranța ca și în viitor să proiectele implementate să fie de calitate, să îmbunătățească viețile oamenilor și să asigure utilizarea eficientă a fondurilor europene.
POIM în cifre:
În cadrul POIM au fost finanțate 2.156 de proiecte în valoare totală de 71,83 miliarde lei. Imaginea investițiilor finanțate la nivelul sectoare arată astfel:
Transport: 262 proiecte în valoare 37,52 miliarde lei;
Mediu și schimbări climatice: 325 de proiecte in valoare de 22,51 miliarde lei;
Sănătate: 1.054 proiecte în valoare de 5,96 miliarde lei;
Energie: 515 proiecte în valoare de 5,84 miliarde lei.
În cadrul evenimentului au fost analizată implementarea programului, dar și soluțiile care au permis atingerea acestor rezultate.
Alături de echipa MIPE, la eveniment au participat reprezentanți ai Comisiei Europene, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Autorității de Certificare și Plată din cadrul Ministerului Finanțelor, Autorității de Audit din cadrul Curții de Conturi a României, beneficiari POIM, precum și instituțiilor financiare internaționale (JASPERS, BEI PASSA, BERD).
