În data de 16 iulie 2025, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a efectuat o vizită de lucru la Chișinău, Republica Moldova, unde a semnat, alături de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, Declarația comună pentru accesarea și valorificarea fondurilor europene destinate Republicii Moldova. Documentul marchează un pas concret în consolidarea relației bilaterale și reflectă angajamentul ferm al României de a sprijini Republica Moldova în procesul de integrare europeană, prin transfer de expertiză și bune practici dobândite în calitate de stat membru al Uniunii Europene.
Declarația semnată reprezintă un cadru de cooperare pentru mobilizarea eficientă a fondurilor europene, susținut de experiența României în crearea de structuri instituționale funcționale, reforme și politici publice conforme cu standardele UE.Sfarsitul primului paragraf
„Această deplasare confirmă sprijinul ferm al României pentru parcursul european al Republicii Moldova. Suntem pregătiți să punem la dispoziția partenerilor noștri întreaga experiență acumulată în accesarea fondurilor europene – atât reușitele, cât și lecțiile învățate din dificultățile întâmpinate – este încă o dovadă a prieteniei profunde dintre țările noastre și a drumului comun pe care îl construim împreună”, a declarat Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.
În timpul vizitei, oficialul MIPE a avut întâlniri bilaterale și reuniuni de lucru cu reprezentanții celor mai importante instituții din Republica Moldova:
- Maia Sandu, președintele Republicii Moldova – Discuții privind provocările instituționale asociate absorbției fondurilor UE, lecțiile învățate de România și oportunitățile de modernizare pentru Chișinău în procesul de aderare europeană.
- Igor Grosu, președintele Parlamentului Republicii Moldova, împreună cu parlamentarii Alexandr Trubca și Radu Marian – Dialog axat pe transferul de know-how legislativ și administrativ pentru evitarea blocajelor și accelerarea reformelor.
- Dorin Recean, prim-ministrul Republicii Moldova, și Vladimir Bolea, Viceprim-ministru (responsabil pentru coordonarea unor proiecte guvernamentale strategice) – Evaluarea stadiului proiectelor comune de infrastructură și reafirmarea angajamentului pentru interconectare în domenii esențiale.
- Anca Dragu, guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, și echipa de conducere a BNM – Cooperare pe teme economice și financiare.
- Alexei Buzu, ministrul Muncii și Protecției Sociale – Coordonarea cooperării privind politici sociale și incluziune.
Tot la Chișinău, oficialul MIPE s-a întâlnit și cu echipa Ambasadei României în Republica Moldova, condusă de ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu, căreia i-a adresat mulțumiri pentru profesionalismul și sprijinul acordat în organizarea vizitei.
