Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), sunt disponibile 30.541 locuri de muncă la nivel naţional. Cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: agent de securitate (1.903); conducător auto transport rutier (1.729); curier (1.483); lucrător comercial (1.360); muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușeli zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet (1.339); manipulant mărfuri (1.339); muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor (1.122); ajutor bucătar (762); lucrător în bucătărie (spălător vase mari) (597); muncitor necalificat la spargerea și tăierea materialelor de construcții (554) etc. Din cele 30.541 locuri de muncă vacante declarate de angajatori la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, 2.093 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (inginer în diferite domenii de activitate; manager în diferite domenii de activitate; specialist în diverse domenii de activitate; consilier /expert/ inspector/ referent/economist în economie generală; medic în diverse specializări etc.), 5.966 pentru persoanele cu studii liceale sau postliceale (lucrător comercial; conducător auto transport rutier; casier; agent servicii client; curier etc), 6.538 pentru persoanele cu studii profesionale (agent de securitate; sudor; operator fabricație flux; ajutor bucătar; fierar betonist; lăcătuș mecanic etc.), restul de 15.944 locuri de muncă fiind destinate persoanelor fără studii sau cu studii primare/gimnaziale (manipulant mărfuri; muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușeli zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet; muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor; curier; lucrător în bucătărie (spălător case mari) etc). Precizăm faptul că baza de date este dinamică, actualizându-se în timp real în funcție de locurile de muncă declarate de angajatori, de valabilitatea ofertelor, precum și de numărul repartițiilor emise în vederea ocupării. Oferta locurilor de muncă vacante la nivel național poate fi accesată pe site-ul www.anofm.ro în secțiunea Locuri de Muncă Vacante.
30.541 locuri de muncă vacante la nivel naţional
