România – Țară Invitată de Onoare la cea de-a 30-a ediție a Festivalului Internațional de Carte de la Budapesta, 2–5 octombrie 2025

România va fi, în perioada 2–5 octombrie 2025, Țară Invitată de Onoare la prestigiosul Festival Internațional de Carte de la Budapesta, unul dintre cele mai importante evenimente culturale din Ungaria și din Europa Centrală. Ajuns la ediția aniversară, cu numărul 30, festivalul reunește anual sute de scriitori, editori și profesioniști ai industriei de carte din întreaga lume, atrăgând peste 70.000 de vizitatori. 

Participarea României, organizată de Ministerul Culturii, în parteneriat cu Institutul Cultural Român de la Budapesta și cu sprijinul Ambasadei României în Ungaria, aduce în prim-plan literatura română contemporană, traduceri recente în limba maghiară și dialogul cultural bilateral. Ministerul Culturii asigură standul național – cu un design nou, modern și interactiv fiind principalul finanțator al programului. Autonom este partenerul de mobilitate al delegației române. 

Agenda românească include aproximativ 30 de evenimente – lansări de carte, dezbateri, lecturi publice, expoziții, sesiuni de autografe și momente muzicale – cu participarea unor nume de referință ale literaturii române și maghiare. Deschiderea oficială are loc în data de 2 octombrie, ora 16:00, la Budapest Music Center, în prezența Ministrului Culturii, Demeter András și a Ambasadorului României în Ungaria, Gabriel Șopandă. În aceeași zi, de la ora 18:30, va fi inaugurat Standul României, cu un program literar susținut de Moni Stănilă, Robert Șerban și actorul Szikszai Rémusz

Pe 1 octombrie, la sediul ICR Budapesta, va avea loc un eveniment special, premergător deschiderii oficiale, cu lecturi literare, concert acustic și recepție, precum și vernisajul a două expoziții reprezentative: 

  • „Portrete de scriitori” – fotografii de Ciprian Măceșaru, expuse în aer liber la sediile celor două misiuni diplomatice: Ambasada României în Ungaria și Institutul Cultural Român de la Budapesta. 
  • Expoziție Mircia Dumitrescu – lucrări de desen, gravură și pictură, prezentate în galeria ICR Budapesta. 

Conceput cu linii curate și spații deschise, standul oferă zone dedicate conferințelor, librăriei temporare și întâlnirilor dintre autori și cititori. Vizitatorii vor putea răsfoi și achiziționa cărți în limba română și traduceri în limba maghiară, într-un cadru prietenos, completat de elemente interactive. 

Printre invitați se numără Gabriela Adameșteanu, Ioana Pârvulescu, Ioan Cristescu, Radu Vancu, Filip Florian, Ioan T. Morar, Demény Péter, Adriana Babeți, Augustin Cupșa, Andrei Dósa, Alex Donovici, Simona Epure, Alexandru Vakulovski, Bogdan Crețu, Doina Gecse Borgovan, George Volceanov, istoricul Stejărel Olaru și sociologul Zoltán Rostás, alături de traducători, moderatori, artiști vizuali și muzicianul Electric Brother

Prin acest eveniment, instituțiile implicate urmăresc să promoveze literatura română contemporană și  traducerile în limba maghiară, creșterea vizibilității culturii române în spațiul central-european, stimularea dialogului intercultural și al diplomației culturale, precum și consolidarea relațiilor culturale româno-maghiare și extinderea parteneriatelor editoriale.