Consultare publică: Planul Național Social pentru Climă

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) lansează în consultare publică Planul Național Social pentru Climă (PNSC), cu o alocare de aproximativ 6 miliarde de euro, fonduri nerambursabile.

În vederea asigurării unui proces transparent, deschis și reprezentativ, MIPE invită autoritățile locale și regionale, partenerii socio-economici, precum și organizațiile neguvernamentale interesate să consulte documentul care conține lista măsurilor și investițiilor propuse pentru a fi implementate în cadrul PNSC.Sfarsitul primului paragraf

Documentul este publicat cu scopul obținerii unui consens asupra listei de intervenții ce vor fi incluse în Plan.

Propunerile și contribuțiile pot fi transmise până la data de 1 decembrie 2025, la adresa de e-mail contact.pnsc@mfe.gov.ro.