Primirea directorului executiv al companiei americane Fluor, Jim Breuer, de către ministrul român al afacerilor externe, Oana Țoiu

Ministrul afacerilor externe Oana Țoiu l-a primit luni, 17 noiembrie 2025, pe Jim Breuer, directorul executiv (CEO) al companiei Fluor, unul dintre principalii implementatori ai proiectelor dezvoltate ca parte a cooperării dintre România și SUA pe linia energiei nucleare (proiectul unităților 3 și 4 de la Cernavodă și proiectul Centralei cu Reactoare Mici Modulare (SMR)de la Doicești).

Ministrul român a evidențiat rolul României în asigurarea securității energetice regionale, accentuând interesul țării noastre pentru aprofundarea Parteneriatului Strategic cu SUA și a cooperării cu companiile americane în promovarea acestui obiectiv. A menționat în acest context investițiile în infrastructură realizate și de perspectivă, cu efecte pozitive asupra întărirea interconectivității la nivel regional, aspect important inclusiv în sensul asigurării accesului gazului natural lichefiat (LNG) american către piețele din Europa Centrală și de Est. În context, a avut loc un schimb de vederi privind situația de securitate în regiunea Mării Negre și modul în care acțiunea comună  NATO, UE, SUA și state riverane contribuie la realizarea potențialului acesteia de platformă pentru fluxuri comerciale, interconectare energetică și coridor de transport pentru minerale rare.

Ministrul afacerilor externe a subliniat importanța proiectelor în domeniul energiei nucleare aflate în derulare pentru atingerea unor obiective politice și de securitate importante, inclusiv poziționarea României ca hub regional în domeniul SMR. De asemenea, a menționat contribuția proiectelor din domeniul nuclear pentru dezvoltarea unui instrumentar normativ în domeniu, cu relevanță la nivel UE, dar și pentru statele din vecinătate, interesate de soluții SMR, precum și interesul pentru consolidarea relațiilor dintre firmele care implementează aceste proiecte și mediul academic din România, pentru asigurarea unei resurse umane înalt specializată.

Directorul executiv al Fluor a subliniat interesul întăririi cooperării cu România, pe baza bunei cooperări cu autoritățile române în dezvoltarea proiectelor SMR și Cernavodă.