Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în parteneriat cu Patronatul Peștelui din România, Cooperativa Agricolă „Păstrăvul din Țara Ta” și Păstrăvaria Bușteni organizează în perioada 3–5 aprilie 2026, evenimentul „Gustul Tradiției – Târg Pescăresc de Florii”, în curtea instituției.
Manifestarea este destinată susținerii sectorului pescuitului și acvaculturii, promovării produselor autohtone și încurajării consumului de pește românesc. MADR își propune să aducă în atenția publicului tradițiile culinare specifice diferitelor regiuni ale țării, să valorifice potențialul local și să sprijine producătorii care contribuie la păstrarea identității gastronomice naționale.
Pe parcursul celor trei zile, vizitatorii vor putea descoperi cherhanale tradiționale, pescari și producători din întreaga țară, care vor oferi spre degustare și vânzare o gamă variată de preparate românești: borș de pește, storceag, batog de sturion, pește la plită, produse afumate, zacuscă din pește, salată de icre, precum și specialități recunoscute la nivel european. Reamintim că Batogul de sturion este al 16-lea produs românesc recunoscut și înregistrat la nivel european, începând cu data de 18 februarie 2026. De asemenea, publicul va avea ocazia de a alege dintr-o ofertă variată de produse, precum: zacuscă din pește, paste și creme din pește afumat, salate din pește marinat, cârnați și batog afumat, salate de icre de crap sau de știucă, precum și specialități cu Indicație Geografică Protejată (IGP) sau Specialitate Tradițională Garantată (STG): Scrumbia afumată de Dunăre – IGP, Salata cu icre de știucă de Tulcea – IGP, Salata tradițională cu icre de crap – STG, Sardeluța marinată fabricată potrivit tradiției din Romania -STG.
