La data de 5 aprilie 2026, în intervalul orar 17:00–19:00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Horezu, împreună cu polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Măldărești, au organizat și desfășurat o acțiune pe DN67, în zona Slătioara, având ca scop prevenirea evenimentelor rutiere generate de nerespectarea regimului legal de viteză.În urma activităților desfășurate, au fost aplicate un total de 28 de sancțiuni contravenționale, dintre care 24 pentru depășirea vitezei legale și 4 pentru alte abateri la regimul rutier. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de aproximativ 8.700 de lei.Totodată, au fost reținute 3 permise de conducere, întrucât conducătorii auto au depășit cu peste 50 km/h limita legală de viteză pe sectorul de drum respectiv. De asemenea, a fost reținut un certificat de înmatriculare.Polițiștii au efectuat 15 testări cu aparatul etilotest, toate rezultatele fiind negative.Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în vederea creșterii gradului de siguranță rutieră și reducerii riscului de producere a accidentelor de circulație.
Acțiune a polițiștilor pentru combaterea vitezei excesive pe DN67
