Acțiune de dezinsecție împotriva țânțarilor în 10 și 11 iunie  

În această săptămână firma contractată de Primăria Sibiu pentru dezinsecția pe domeniul public, S.C. DD CHIM SRL, va efectua prima acțiune din acest an pentru combaterea țânțarilor.

În zilele de miercuri, 10 iunie și joi, 11 iunie, echipele vor împrăștia substanțele în cursul nopții, în parcuri și spații verzi, în zonele de blocuri, pe aliniamentele stradale, pe malurile râurilor și pârâurilor, în spațiile verzi exterioare ale unităților de învățământ, în Cimitirul Municipal și în Grădina Zoologică.

Pentru dezinsecție se va utiliza substanța Cymina Ultra, un insecticid avizat de Ministerul Sănătății prin Comisia Națională de Produse Biocide. Deși această substanță nu prezintă pericol pentru populație, îi atenționăm pe cei cu probleme respiratorii sau cardiace, precum și pe copii să nu intre în raza directă de acțiune a echipamentelor de pulverizat.

În situația în care condițiile meteo sunt nefavorabile, acțiunea va fi reprogramată.