Skip to content
Află din prima!

Află din prima!

  • Acasă
  • Ştiri
  • Despre noi
  • Publicitate
  • Contact
  • Cod Deontologic
  • Webcam Pârtia Oncești – Păltiniș

Categorie: Ştiri

„Cârnați din topor din Vâlcea” devine al XV-lea produs românesc recunoscut și înregistrat la nivel european

„Cârnați din topor din Vâlcea” devine al XV-lea produs românesc recunoscut și înregistrat la nivel european

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene s-a publicat recent, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/2259 al Comisiei din 04…

Înscrierile pentru accesarea celui mai ambițios program de eficientizare energetică a industriei românești sunt deschise până la 31 decembrie 2025

Înscrierile pentru accesarea celui mai ambițios program de eficientizare energetică a industriei românești sunt deschise până la 31 decembrie 2025

Ministerul Energiei reînnoiește invitația adresată operatorilor economici interesați să își îmbunătățească performanța energetică în cadrul instalațiilor industriale. Prin apelul de…

Sprijin pentru antreprenori: simplificăm implementarea proiectelor din Microindustrializare și Comerț

Sprijin pentru antreprenori: simplificăm implementarea proiectelor din Microindustrializare și Comerț

Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, prin Direcția Generală Antreprenoriat și Finanțări pentru IMM-uri, continuă măsurile de sprijin pentru beneficiarii…

12 ghiduri despre afecțiunile care pot fi ameliorate prin cura balneară, publicate de MEDAT

12 ghiduri despre afecțiunile care pot fi ameliorate prin cura balneară, publicate de MEDAT

Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a publicat un set de 12 ghiduri informative privind afecțiunile care pot fi…

România face pași importanți în consolidarea relațiilor diplomatice și economice cu Arabia Saudită

România face pași importanți în consolidarea relațiilor diplomatice și economice cu Arabia Saudită

În perioada 07–11 noiembrie 2025, o delegație oficială condusă de domnul Radu-Dinel Miruță, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT),…

Consultare publică: 10 milioane de euro pentru proiecte de investiții în infrastructura turistică din destinațiile administrate de OMD-uri

Consultare publică: 10 milioane de euro pentru proiecte de investiții în infrastructura turistică din destinațiile administrate de OMD-uri

Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) lansează în consultare publică ghidul specific pentru apelul de proiecte de investiții aferente…

Ministrul Radu Miruță: „Procedura de selecție a conducerii ROMARM a fost viciată. Am transmis rezultatele controlului la Parchet și DNA”

Ministrul Radu Miruță: „Procedura de selecție a conducerii ROMARM a fost viciată. Am transmis rezultatele controlului la Parchet și DNA”

Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță, a prezentat miercuri, 12 noiembrie a.c., în cadrul unei conferințe de presă,…

Consolidarea prezenței aliate și a capacităților de apărare în regiunea Mării Negre

Consolidarea prezenței aliate și a capacităților de apărare în regiunea Mării Negre

Ministrul apărării naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut miercuri, 12 noiembrie, în marja Zilei Distinșilor Vizitatori a exercițiului DACIAN FALL 2025,…

Întâlnirea șefului Statului Major al Apărării cu comandantul LANDCOM

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a avut miercuri, 12 noiembrie, la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din…

Programul ministrului Finanțelor la reuniunea Consiliului pentru Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN) de la Bruxelles

Programul ministrului Finanțelor la reuniunea Consiliului pentru Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN) de la Bruxelles

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a participat, joi, 13 noiembrie a.c., la reuniunea Consiliului pentru Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN), organizată…

Navigare în articole

Articole mai vechi
Articole mai noi

Copyright © www.sibiuradiotv.ro | Verified News by Ascendoor | Powered by WordPress.

Află din prima!
Gestionează consimțământul

Pentru a oferi cele mai bune experiențe, folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informații de pe dispozitiv. Consimțământul pentru utilizarea acestor tehnologii ne permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Neacordarea consimțământului sau retragerea acestuia poate afecta negativ anumite funcționalități și caracteristici.

Functional Mereu activ
The technical storage or access is strictly necessary for the legitimate purpose of enabling the use of a specific service explicitly requested by the subscriber or user, or for the sole purpose of carrying out the transmission of a communication over an electronic communications network.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistics
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes. The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.
  • Administrează opțiunile
  • Administrează serviciile
  • Administrează vânzătorii {vendor_count}
  • Citește mai multe despre aceste scopuri
Vezi preferințe
  • {title}
  • {title}
  • {title}