În conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57 /2019 privind Codul administrativ, art. 253, ținând cont de prevederile art. 6 alin. 2 lit. b și c) din Hotărârea Guvernului nr. 906/22 octombrie 2020 pentru punerea în aplicare a unor prevederi din Codul administrativ, Prefectul județului Sibiu a analizat modul de îndeplinire a obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare în vigoare pentru anul 2024.
În speță, ne referim la Programul de guvernare pentru perioada 2023-2024,aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 22/15.06.2023[care a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 533/15.06.2023].
Din punct de vedere statistic, Planul de acțiuni pentru anul 2024 al județului Sibiu a fost structurat pe 12 capitole, având prevăzute 97 obiective și 779 acțiuni pentru realizarea obiectivelor propuse.
Acțiunile au fost planificate în concordanță cu Programul de guvernare și au avut ca scop construcția unei societăți coezive, care să beneficieze de îmbunătățirea sistemului de educație și sănătate, de reducerea inegalităților dintre bărbați si femei, dintre mediul urban și rural și care să conducă la promovarea unei societăți deschise.
Printre obiectivele și acțiunile realizate, pe care le regăsim în Planul de acțiuni pe anul 2024 al județului Sibiu, permiteți-mi să amintesc:
- Lucrările de investiții finalizate în Municipiul Mediaș și anume: Reabilitare/modernizare strada Ighișului și strada Gheorghe Pop de Băsești, Amenajare loc de joacă pentru copii; Reabilitarea rețelei de canalizare pluvială în municipiul Mediaș, Cartier Vitrometan-etapa 1;
- Tot aici merită amintite și: Reabilitare, modernizare iluminat public pe străzile Târgului, Cetății și Unirii – din Cisnădie; Modernizare străzi în Săliște, Creșterea gradului de colectare selectivă a deșeurilor în orașul Tălmaciu; Asfaltare str. XIII spre cartier Davinci – în comuna Cristian;Reabilitarea energetică moderată a școlii generale cu clasele 1-4, din comuna Gura Râului și Construirea sălii de educaţie fizică şcolară, sat Racoviţa, Comuna Racoviţa, prin Compania Națională de Investiții – Proiect pilot.
Autostrada A1 Sibiu – Piteşti, parte a Coridorului 4 Paneuropean, are o lungime proiectată de peste 122 de km și este împărțită în 5 secțiuni, urmând a lega centrul şi vestul României de reţeaua europeană de autostrăzi.
- Lucrările pentru execuția Secțiunii 2 din Autostrada Sibiu – Pitești sunt realizate de asocierea de constructori din Turcia Mapa – Cengiz,
- Pentru Secțiunea 2 Boița – Cornetu (30,35 km) contractul în valoare de 4,20mld.lei fără TVA a fost semnat în februarie 2022, având termenul de proiectare de 22 luni, pentru care a fost dat ordinul de proiectare începând cu luna iulie 2022.
Regionala de Căi Ferate Brașov a continuat lucrările privind infrastructura feroviară – tronsoane QuickWins conform PNRR, pentru subpunctul 3 Sibiu – Copsa Mică.În urma finalizării licitației, au fost încheiate 2 contracte, pentru Lotul I -linia 203 Ocna Sibiului- Loamneș, între (km 405+115-405+449) și între (km 405+450-409+950) și pentru Lotul II- linia 203 Tălmaciu- Sibiu fir II, între (km 386+011-387+262) și între (km 388+436-390+685).Contractele sunt încheiate cu asocierea SC VEST CONSTRUCT SRL – SAN ELECTROTERM GRUP SRL, iar valoarea totală a acestora este de 28.857.960 lei (cu TVA).
- Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în 20.06.2023, iar durata efectivă de execuție este de 24 luni și 23 zile la Lotul 1 și respectiv 21 luni și 9 zile la Lotul 2.
Pe linia asigurării securității energetice, se remarcă inițierea unor proiecte de modernizare a rețelelor pentru punerea în siguranță a conductei DN 300 Agârbiciu – Sibiu, zona Șeica Mare și implicarea S.C. Romgaz S.A. în proiectele de producție a energiei verzi și în producția metanolului.
Doresc să menționez și realizarea cu succes aacțiunilor privind consolidarea capacităţii de prevenire, anticipare și reacție a structurilor Ministerului Afacerilor Interne, pentru descurajarea și combaterea faptelor infracționale și gestionarea situațiilor speciale și de criză.
Pe lângă acestea, au fost înregistrate progrese importante în derularea unor lucrări de investiții aflate în diferite faze de implementare, finanțate din fonduri europene nerambursabile, de la bugetul de stat sau din bugetele locale. Toate aceste progrese, alături de toate celelalte proiecte pe care le-ați realizat sau sunteți pe cale să le finalizați sunt esențiale, ele privesc îmbunătățirea calității vieții celor care locuiesc în Județul Sibiu.
În final, referitor la modul în care se răspunde la solicitările formulate de către Instituția Prefectului – Județul Sibiu, privind stadiului implementării Planului anual de acţiuni, am remarcat că serviciile publice deconcentrate, precum şi celelalte instituţii care au avut obiective stabilite în Planul de acţiuni pe anul 2024, au răspuns în general la timp şi prin întocmirea de rapoarte complete.