119.484 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost repartizaţi computerizat în învăţământul liceal de stat, la nivel național (pentru anul școlar 2026-2027)

Ministerul Educaţiei și Cercetării a publicat miercuri, 22 iulie, ora 11.30, pe site-ul admitere.edu.ro, rezultatele repartizării computerizate în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a.

La nivelul județului Sibiu, toți cei 2627 elevi înscriși la repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat, au fost repartizați (100%).

La aceștia se adaugă 76 de candidați repartizați ce provin din alte județe.

Conform calendarului admiterii în învățământul liceal de stat, în perioada 23 – 28 iulie 2026 candidații vor depune/transmite dosarele de înscriere la secretariatele liceelor în care au fost admiși. În perioada de 29 –  30 iulie 2026, comisia judeţeană de admitere va rezolva toate cazurile speciale apărute după etapele de repartizare computerizată.

Elevii absolvenți clasei a VIII-a repartizaţi computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen, alături de elevii nerepartizați în prima etapă și de absolvenţii clasei a VIII-a care nu au susţinut Evaluarea Naţională vor intra în următoarea etapă de admitere (31 iulie – 18 august 2026).

Menționăm că din cei 3159 elevi existenți în clasa a VIII-a, au fost înscriși la examenul de Evaluare Națională 2026 un număr de 3034 elevi, din care 2902 elevi au fost prezenți și 132 de elevi au fost absenți.

Conform planului de școlarizare, aprobat de către Ministerul Educației, pentru anul școlar 2026-2027, în județul Sibiu au fost aprobate 137 clase (3790 locuri) pentru învățământul liceal de stat și 7 clase (74 locuri) pentru învățământul profesional special. La acestea se adaugă, peste numărul maxim de locuri, la fiecare clasă, câte 1 loc pentru elevii de etnie rromă (137 locuri) și câte 1 loc pentru elevii cu CES (137 locuri), pentru învățământul liceal și profesional de stat. În total, pentru anul școlar 2026-2027, au fost alocate 4138 de locuri.

Notă: Atașat, publicăm lista primelor 20 de licee/20 de specializări, ordonate după ultima medie de admitere, respectiv lista liceelor cu locuri rămase libere după prima etapă de repartizare.

Lista primelor 20 de licee/20 de specializări, ordonate după ultima medie de admitere/repartiție

NR. CRT.UNITATEA DE ÎNVĂȚĂMÂNTSPECIALIZAREULTIMA MEDIE DE REPARTIȚIE
1.Colegiul Național „Octavian Goga” SibiuȘtiințele naturii – bilingv engleză9,27
2.Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” SibiuȘtiințele naturii – bilingv engleză9,20
3.Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” SibiuMatematică-informatică9,05
4.Colegiul Național „Octavian Goga” SibiuMatematică-informatică8,97
5.Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” SibiuȘtiințele naturii – limba germană8,95
6.Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” SibiuȘtiințele naturii8,90
7.Colegiul Național „Octavian Goga” SibiuȘtiințele naturii8,87
8.Colegiul Național „Octavian Goga” SibiuȘtiințe sociale8,67
9.Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” SibiuȘtiințele naturii8,67
10.Colegiul Național „Octavian Goga” SibiuFilologie – limba engleză8,65
11.Colegiul Național „Octavian Goga” SibiuFilologie8,60
12.Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” SibiuMatematică-informatică – limba germană8,58
13.Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” SibiuFilologie – limba germană8,55
14.Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” SibiuMatematică-informatică8,52
15.Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” SibiuFilologie8,40
16.Liceul Teoretic „Constantin Noica” SibiuȘtiințele naturii8,32
17.Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” MediașȘtiințele naturii – limba germană8,18
18.Liceul Teoretic „Constantin Noica” SibiuFilologie8,10
19.Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” SibiuFilologie – bilingv engleză7,97
20.Colegiul Tehnic Energetic SibiuMatematcă-informatică7,85

Lista liceelor cu locuri rămase libere

UNITATEA DE ÎNVĂȚĂMÂNTSPECIALIZARENUMĂR DE LOCURI LIBERE
Colegiul „Școala Națională de Gaz” MediașMatematică-informatică8
Colegiul „Școala Națională de Gaz” MediașȘtiințele naturii6
Colegiul „Școala Națională de Gaz” MediașTehnician mecanic pentru intreținere și reparații / Mecanic utilaje și instalații în industrie  7
Colegiul Național „Octavian Goga” SibiuȘtiințele naturii – limnba maghiară25
Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” SibiuFilologie8
Liceul „August Treboniu Laurian” AgnitaTehnician designer vestimentar / Confecționer produse textile6
Liceul „Timotei Cipariu” DumbrăveniFilologie12
Liceul „Timotei Cipariu” DumbrăveniTehnician în activități economice / Comerciant – vânzător15
Liceul „Timotei Cipariu” DumbrăveniTehnician mecanic pentru intreținere și reparații / Mecanic auto2
Liceul Tehnologic „Avram Iancu” SibiuTehnician în prelucrarea lemnului / Tâmplar universal21
Liceul Tehnologic „Avram Iancu” SibiuTehnician mecatronist / Mecanic echipamente hidraulice și pneumatice12
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” SibiuTehnician prelucrări pe mașini cu comandă numerică / Operator la mașini cu comandă numerică2
Liceul Tehnologic „Ilie Măcelariu” Miercurea Sibiului            Tehnician în activități de comerț / Comerciant – vânzător12
Liceul Tehnologic „Independența” SibiuTehnician electrician electronist auto / Electrician auto9
Liceul Tehnologic „Independența” Sibiu            Tehnician electromecanic / Electromecanic utilaje și instalații industriale7
Liceul Tehnologic „Independența” SibiuTehnician operator tehnică de calcul / Electronist aparate și echipamente8
Liceul Tehnologic „Independența” SibiuTehnician mecatronist / Mecanic echipamente hidraulice și pneumatice25
Liceul Tehnologic „Independența” SibiuTehnician prelucrări pe mașini cu comandă numerică / Operator la mașini cu comandă numerică22
Liceul Tehnologic „Independența” SibiuTehnician prelucrări pe mașini cu comandă numerică / Sculer-matrițer28
Liceul Tehnologic „Independența” Sibiu            Tehnician transporturi / Mecanic auto58
Liceul Tehnologic „Independența” SibiuTehnician transporturi / Tinichigiu vopsitor auto27
Liceul Tehnologic „Independența” SibiuTehnician operator procesare text/imagine / Operator producție și exploatare film9
Liceul Tehnologic „Independența” SibiuTehnician poligraf / Tipăritor offset12
Liceul Tehnologic „Ioan Lupaș” SălișteOrganizator banqueting / Ospătar (chelner) vânzător în unități de alimentație21
Liceul Tehnologic „Johannes Lebel” Tălmaciu            Organizator banqueting / Ospătar (chelner) vânzător în unități de alimentație17
Liceul Tehnologic „Johannes Lebel” TălmaciuTehnician în turism / Lucrător hotelier10
Liceul Tehnologic „Mediensis” MediașTehnician în activități de comerț / Comerciant – vânzător18
Liceul Tehnologic „Mediensis” Mediaș            Tehnician în activități economice / Comerciant – vânzător25
Liceul Tehnologic „Mediensis” MediașCoafor stilist / Frizer – coafor – manichiurist – pedichiurist9
Liceul Tehnologic „Mediensis” MediașTehnician operator tehnică de calcul / Electronist aparate și echipamente24
Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu” Copșa MicăCoafor stilist / Frizer – coafor – manichiurist – pedichiurist10
Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu” Copșa MicăTehnician instalator pentru construcții / Instalator de instalații tehnico-sanitare și de gaze11
Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu” Copșa MicăTehnician operator tehnică de calcul / Electronist aparate și echipamente22
Liceul tehnologic „Stănescu Valerian” Târnava            Tehnician transporturi / Mecanic auto17
Liceul Tehnologic „Automecanica” MediașTehnician în gastronomie / Ospătar (chelner) vânzător în unități de alimentație15
Liceul Tehnologic „Automecanica” MediașTehnician electromecanic / Electromecanic utilaje și instalații industriale7
Liceul Tehnologic „Automecanica” MediașTehnician prelucrări la cald / Sudor9
Liceul Tehnologic CisnădieTehnician operator tehnică de calcul / Electronist aparate și echipamente16
Liceul Tehnologic de Arhitectură și Construcții „Carol I” Sibiu            Tehnician în construcții și lucrări publice / Constructor structuri monolite9
TOTAL571

La acestea se adaugă locurile rămase neocupate la profilurile vocaționale de la Liceul de Artă Sibiu (muzică – 6 locuri), Liceul Tehnologic de Construcții și Arhitectură „Carol I” Sibiu (teologie ortodoxă – 5 locuri), Liceul Tehnologic Cisnădie (instructor sportiv – 7 locuri) și Liceul Teoretic „Axente Sever” Mediaș (instructor sportiv – 15 locuri).

            Au fost admiși în etape anterioare repartizării computerizate:

283 elevi la specializări vocaţionale (din care 6 elevi pe locurile speciale rezervate elevilor de naționalitate romă și 8 elevi pe locurile speciale rezervate elevilor cu CES);

50 elevi în învățământul liceal pe locurile speciale rezervate candidaţilor de naționalitate romă;

74 elevi în învățământul liceal pe locurile speciale ale elevilor cu CES;