Ca urmare a analizei de risc realizate de Direcția generală antifraudă fiscală (DGAF),
activitate permanentă destinată identificării contribuabililor cu comportament fiscal
inadecvat, inspectorii antifraudă au verificat o societate din București activând în
domeniul comerțului cu diverse produse.
În cadrul controlului inspectorii DGAF au constatat că societatea a emis facturi pentru
livrările efectuate în perioada decembrie 2023 – martie 2025, însă acestea nu au fost
declarate, în consecință au fost stabilite sume suplimentare datorate bugetului general
consolidat al statului în cuantum de peste 3 milioane lei, reprezentând impozite și taxa
pe valoare adăugată.
Având în vedere că au fost încălcate prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și
Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, inspectorii DGAF
vor iniția demersurile pentru sesizarea organelor de urmărire penală, în vederea luării
măsurilor legale corespunzătoare.
